Dimineți de nu-mă-uita

Cântecul mut al apei

mângâie mătasea presărată de ceruri


acolo unde păsările cântă cu ochii 

iar gurile știu doar să sărute


acolo unde desfac lacătele timpului 

cu o banală inginerească secundă


acolo unde oasele (se) strâng 

(cum) petalele de nuferi albi 


gata să înflorească (cu) diminețile

atât de cuminți în fața lumii


cu tine 

într-un cerc orizontal 

infinit la izvoare


Lucian T. Vasiliu

Fata care a furat tot lacul (volum personal în debut)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Laboratorul de creație „Lucian Vasiliu”

AI : Sunt gata și te ascult cu mare interes: care este rugămintea cu care doreai să vii?   EG : E un poem. Autorul este special, apropiat ...