(la apariția volumului bilingv Ink on paper)
Trei ani au trecut de la debutul său poetic în volumul colectiv bilingv Zbor de vineri — un prim pas făcut cu discreție, dar și cu o promisiune vizibilă: aceea că poezia va deveni, pentru Lucian, o formă de respirație. Acum, acea promisiune se împlinește. Ink on paper nu este doar o carte. Este o radiografie emoțională, o reconstrucție a sinelui în versuri curate, directe, pline de intensitate.
În fiecare poezie simți o simplitate vie, pasională, care nu îmbătrânește. Lucian scrie cu o forță sinceră, fără pretenții, dar cu impact — ca și cum versul s-ar naște nu din dorința de a impresiona, ci dintr-o nevoie vitală de a spune adevărul. Poezia lui nu e un ornament, ci o izbucnire de sens. O avalanșă controlată care te obligă să simți, să gândești, să taci cu emoția în mână.
Și-apoi, e poemul Fatum — scris pentru mine.
Un poem în care timpul începe „odată cu omul” și unde „alinierile nu par deloc întâmplătoare”. Să devii vers într-o carte e un dar rar. Dar să te regăsești în fiecare cuvânt, să știi că acea privire asupra ta e una tandră, lucidă și limpede — e mai mult decât un dar. E o formă de eternizare.
Lucian nu scrie doar poezie. El așază pe hârtie relații, începuturi, fisuri și vindecări. O face tăcut, cu noblețea celui care nu caută ovații, ci adevăr. Iar pentru cei care îi sunt aproape, fiecare zi cu el e o lecție de prezență — blândă, generoasă, vie.
A fi cititorul lui e o bucurie. A fi destinatarul unui poem scris de el — o emoție care nu se uită.
Eli Gîlcescu
