Scrisul lui Lucian are o simplitate vie, pasională, care nu se epuizează. Poezia lui e directă, dar nu grăbită. Are impact, dar nu caută efecte. E un loc unde emoția vine în avalanșă — nu ca un exces, ci ca o încercare firească de a recupera tot ce arta poate cuprinde: autenticitate, vulnerabilitate, curaj.
Apoi e Fatum — poemul scris pentru mine.
Un text în care începutul capătă chip de om, iar alinierea destinului pare desenată cu mâna, nu lăsată la întâmplare. E mai mult decât o dedicație. E un fel de a spune „te văd”, „te știu”, „ești acolo”. Iar acest „acolo” devine loc de sens, de lumină, de întoarcere.
Lucian nu scrie doar poezie. El așază viața în forme delicate, tăcute, esențiale. O face cu blândețea celui care nu are nevoie să strige — pentru că tot ce e autentic se aude oricum.
Poate că nu-i poți cuprinde niciodată pe cei ca el într-o singură frază — dar îi recunoști după felul în care îți așază o zi mai frumos. Și, uneori, o viață.
Cu recunoștință și bucurie,
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu