Sentimental
Lucian T. Vasiliu s-a născut râzând (p.190). Niciodată
nu i-a bucurat pe ai lui cu vreun plânset! De atunci, a început să „scrie”.
A debutat poetic în volumul colectiv Zbor de vineri, Editura
EIKON (2022), obținând Premiul pentru debut din partea organizatorilor
concursului „Zbor de vineri” și Premiul EIKON. Stilul, imagismul poeziei
și jocul de cuvinte i-au deschis o cale de acces înspre poezia de dragoste, și
nu numai. De această dată, debutează cu un volum personal de poezie.
Este membru al
grupurilor „Arta conversației 21” și „Cafeneaua Filosofică
Toronto”.
A pășit în Cercul Poeților Apăruți – un loc special, fără concurență, fără premii – simplu și eficient. Șocant de eficient. În proporții egale, cum altfel. Poetul Liviu Antonesei, o voce atentă, implicată interactiv, creativ și generos, a descris poezia lui L.T. Vasiliu ca fiind de
[...] un lirism sensibil, imagistic, deschis spre jocurile de limbaj, care frecventează adesea tema dragostei, dar nu se limitează doar la aceasta. Îi doresc succes poetului, inclusiv cu volumul care urmează să apară […] (Liviu Antonesei, C. P. A. 24.02.24)
Pe lângă
poezie, a activat ca jurnalist cultural în cadrul Observatorului canadian (Lucian
Vasiliu, Unrestricted – Plebiscitul, 11.26.2018), în ziarele
Viața liberă Galați, Anca
Melinte, „Povești de succes” (17.03.2017, 26.05.2017, 10.11 2017) și
Gazeta Dâmboviței, Semnele timpului, Alte semne de februarie – Liviu ANTONESEI – „Semnalări amicale”, 19.02.2024)
Există o simplitate fascinantă pasională și cu impact în fiecare poezie
din acest volum care nu îmbătrânește niciodată. Intensitatea și profunzimea
emoțiilor sunt trăiri puternice, în avalanșă uneori, ca și cum ar vrea să
recupereze din mers tot ce înseamnă artă – arta de a se depăși pe sine.
Structura poeziei întărește mesajul de iubire durabilă, chiar și în fața
naturii trecătoare care scârțâie a cântec de dragoste („Un ospăț”,
p. 35). Cu sensibilitate față de sufletul viu al iubitei, în imagini de o rară
frumusețe (o toată încăpere, o albastră de culoare) –
o alegorie ludică, conjugată imperfect la timpul prezent – cu ochi
de dor ce-nțeapă geana nopții, cărări aprinse cu miros de iele, cu
rădăcini în cer, podea de stele...
Poezia lui gata să înflorească în fața lunii acolo unde iubirea e cer,
sărutările pământ, aer și tu... („Proximități”, volumul colectiv Zbor
de vineri, 2022, Editura Eikon, pp. 196, 197) o sărbătoare permanentă,
evocatoare și utilizarea de aluzii mitologice și literare care îl apropie de
arta atemporală.
Exilul lui, fără Dunăre și nici măcar un strop de cer („Exil”,
pp. 126, 127), este mereu o „Așteptare” (pp. 124, 125) și câte încă,
și cu ce urmări, cu ce imagini jucăușe și ușoare și un zori plin de viață
și romantism, cu iubirea la sub braț („Cântecul greierilor”, p.
198), tot ăla înalt și deșirat și blond, și tot cu zâmbetul ăla într-o parte,
și tot cu dragoste de viață și oameni, și tot în căutarea ei („Nuntă pe
hârtie”, pp. 194, 195).
Volumul INK ON PAPER surprinde cititorul cu momente de frumusețe
și bucurie dintr-un a fost odată și încă sunt... („Repetiție”, pp. 109, 110)
– inspirație în tot ce-l înconjoară – o poezie de suflet, despre toate cele
și multe altele, sub cupola lumii toată un zâmbet din ocolișuri
încurcate, mi le lași în dar pe toate!
Pentru că iubește albastrul (p. 162) și infinitul mic (p. 103), pentru că îi plac vorbele (pp. 172, 173) și scrie inspirat despre dragoste în „Corul poeților” (pp. 168, 169), pentru că sunt zile, zile de mijloc... pentru că florile în dorul lor (p. 61) și-au ridicat drepte brațele către ceruri, tot ce rămâne după parada definițiilor („Tăcerea greierilor”, pp. 49, 50) este poezia lui L.T. Vasiliu cu sens și sensibilitate. O poezie fără echivoc și în totalitate, ea însăși. Te ajută să vezi partea bună a lucrurilor și să treci prin orice. O poezie încărcată de o lumină magică, visătoare, pe care trebuie s-o citești măcar o dată în viață. Mai ales atunci când timpul s-a oprit (și) pufăie ca o locomotivă obosită („Stropi de dragoste”, pp. 67, 68, 69) în locurile lui Constantin Brâncuși, adăugând profunzimi și universalitate poeziei de dragoste în timp, clipe furate din eternitate, pași pe coloana infinitului
[...] în versuri, mă închin în fața vieții. O reverență cunoscută în lume, în fiecare zi înnoită în universul meu, dătătoare de speranțe și gânduri mai înalte decât iubirile pe tocuri, vara. Iubesc viața, iubesc lumea și acum, mai nou, iubesc. Prin poezie, iubirea nu are asemănare sau dușmani pe măsură. E simplă, iar cuvintele nu trebuie nici dezgolite, nici inventate. Iubirea a definit deja totul și nu trebuie decât să lăsăm deoparte viteza secolului și toate marile, mici preocupări la moda ca să o vedem. Iubirea colorează pagina. În fața ei, creatorul însăși se oprește din facerea lumilor și, cu capul sprijinit în culcușul palmelor, privește, copil, cum jucăriile lui merg singure, animate de un ingredient secret pe care el, din când în când, și parcă din greșeala, îl lasă în toți, în unii dintre noi, mai la vedere, în alții însă, ascuns, de zici că nu există. Iubirea există în tot. Câteodată e greu să o aduci la suprafață, dar atunci când reușești, ce simfonie! (L.T. Vasiliu, Burlington, 12.08.22.)
Și ce călătorie! Până ce timpul plictisit și obraznic dă de
pământ cu toate definițiile („Un poem răsturnat”, pp. 55, 56, 57) și
ajunge la o întâlnire cu cititorul – alinierile nu par deloc întâmplătoare
(Fatum, pp. 63, 64), într-un efort uimitor, citind, recitind un poem condamnat
la admirație.
Eli Gîlcescu
