Fata care a furat tot lacul (2)

 

C. P. A. – Lucian T. Vasiliu: Poeme 

Acum ceva mai mult de două săptămîni, am postat cîteva poeme din volumul de debut pe care îl pregătește autorul. Am emis și cîteva păreri sumare despre activitatea și poezia sa.

Postez astăzi alte trei poeme cu sugestia ca autorul să revadă finalul lacel de-al doilea, trimiterea la marele sculptor e prea abundentă, ca să spun așa, prea vizibilă. Lectură plăcută! Succes autorului! (Liviu Antonesei)

Fatum

Sunt zile și zile

Sunt zile de mijloc 

care respiră trecând 

sunt zile de încheiere 

câteodată blestem sisifian

sunt 

acele zile

deloc întâmplătoare 

mai degrabă 

– un joc „de-a nu mă uita” –

o citadelă de minuni

cu nume de cod LucIs 50

Sărutul

De dragoste agită aerul

pielea 

să mai vie o dată 

printre șoapte

atâtea vocale

atâția ochi

mâini

degete

își împart

albă iubirea 

între cămașa neagră 

și pantofii roșii

Eu amețesc de la atâta albastru

cu gâturile întinse

de curiozitate 

clădirile orașului bat în timpane 

ca niște toboșari 

nebuni de atâta inimă

cu toate felinarele 

aprinse

timpul pufăie ca o locomotiva 

în gara de unde

încăpățânată

nu mai vrea sa plece.

Clipe furate din eternitate.

Pași pe coloana infinitului

la masa tăcerii

dumnezeiesc de frumos

te iubesc 

la poarta Sărutului

Dimineți de nu-mă-uita

Cântecul mut al apei

mângâie mătasea presărată de ceruri

acolo unde păsările cântă cu ochii 

iar gurile știu doar să sărute

acolo unde desfac lacătele timpului 

cu o banală inginerească secundă

acolo unde oasele (se) strâng 

(cum) petalele de nuferi albi 

gata să înflorească (cu) diminețile

atât de cuminți în fața lumii

cu tine 

într-un cerc orizontal 

infinit la izvoare